Victima unui accident auto in urma caruia ajunge intr-o stare extrem de grava, respectiv in stare vegetativa persistenta (SVP), nu va mai putea primi pe asigurarea RCA despagubiri mai mari de 500.000 de lei, potrivit unui nou proiect de lege RCA transmis de ASF spre dezbatere in Parlament. O astfel de victima poate obtine in prezent in instanta si peste un milion de euro. Propunerea prezenta in proiectul ASF a venit din partea asiguratorilor care se plang de cresterea despagubirilor platite pentru vatamari corporale si de practica neunitara din instante.

RCA, schimbari fundamentale: polite valabile o luna, despagubiri mult mai mici pentru victime, posibilitatea compensarii directe intre asiguratori


Miercuri, 6 aprilie 2016

 

Victima unui accident auto in urma caruia ajunge intr-o stare extrem de grava, respectiv in stare vegetativa persistenta (SVP), nu va mai putea primi pe asigurarea RCA despagubiri mai mari de 500.000 de lei, potrivit unui nou proiect de lege RCA transmis de ASF spre dezbatere in Parlament. O astfel de victima poate obtine in prezent in instanta si peste un milion de euro. Propunerea prezenta in proiectul ASF a venit din partea asiguratorilor care se plang de cresterea despagubirilor platite pentru vatamari corporale si de practica neunitara din instante.

ASF a anuntat martica a aprobat si inaintat Parlamentului un nou proiect de lege RCA, ca urmare a integrarii observatiilor si propunerilor rezultate in urma dialogului derulat in cadrul grupului de lucru pe asigurari.

Proiectul ASF a integrat o propunere pe care asiguratorii insista de multa vreme si care vizeaza introducerea in lege a unor criterii generale de evaluare a despagubirilor solicitate pentru vatamari corporale.

Amintim ca limitele minime de raspundere acoperite prin asigurarea RCA conform reglementarilor Uniunii Europene care sunt in prezent si sunt mentinute si in noul proiect de lege sunt urmatoarele:
a) pentru prejudicii materiale produse in unul si acelasi accident, indiferent de numarul persoanelor prejudiciate, limita de despagubire se stabileste, pentru accidente, la un nivel de 1.000.000 euro;
b) pentru vatamari corporale si decese, inclusiv pentru prejudicii fara caracter patrimonial produse in unul si acelasi accident, indiferent de numarul persoanelor prejudiciate, limita de despagubire se stabileste, pentru accidente, la un nivel de 5.000.000 euro.

  • Noul proiect de lege RCA: O victima nu va mai putea obtine mai mult de 500.000 de lei pentru vatamari corporale


Cu alte cuvinte, victimele unui accident auto pot obtine in prezent pe asigurarea RCA a soferului vinovat despagubiri pentru vatamari corporale si deces in valoare totala de maxim 5 milioane de euro, indiferent de numarul victimelor.

Spre exemplu, Omanisig VIG a anuntat anul trecut ca suma totala a despagubirilor platite pentru toate dosarele RCA si CASCO deschise in urma tragicului accident rutier al autocarului cu turisti romani produs in Muntenegru in iunie 2013 a depasit 4,5 milioane de euro, foarte aproape deci de limita maxima de 5 milioane de euro.

In urma accidentului din Muntenegru, in care a fost implicat un autocar cu turisti romani, si-au pierdut viata 18 persoane, printre care si soferul autocarului, iar alte 29 au fost ranite.

In instantele din Romania practica este neunitara. Pentru vatamarea unui picior o victima ar putea obtine 10.000 de euro sau 100.000 de euro in functie de judecator, iar daca este vorba de o vatamare foarte grava sunt instante care decid si plata unor sume care depasesc 1 milion de euro.

Noul proiect de lege RCA incearca sa rezolve aceasta practica neunitara, introducand urmatoarele prevederi:

"(4) In caz de vatamare a integritatii corporale sau a sanatatii ori de deces rezultate in urma unui accident de vehicule, stabilirea despagubirii, atat pe cale amiabila, cat si pe cale judecatoreasca, se realizeaza pe baza urmatoarelor criterii generale de evaluare:
a) despagubirile cuvenite persoanelor prejudiciate ca urmare a vatamarii integritatii corporale ori a sanatatii persoanelor sau decesului acestora se evalueaza pe baza punctajului obtinut prin insumarea punctelor, comunicat de catre Institutul National de Medicina Legala si prevazut in reglementarile A.S.F., corespunzator categoriilor de prejudicii nepatrimoniale rezultate in urma producerii accidentului de vehicule;
b) evaluarea despagubirilor are in vedere un nivel mediu prezumat al suferintei indurate de persoanele prejudiciate;
c) valoarea unui punct traumatic este egala cu dublul salariului de baza minim brut pe tara garantat in plata de la data producerii accidentului;
(..)
(5) La stabilirea despagubirii in caz de vatamare a integritatii corporale sau a sanatatii se iau in considerare urmatoarele dispozitii speciale:
(..)
d) suma punctajului aferent leziunilor multiple nu va putea depasi 200 de puncte traumatice, echivalentul starii vegetative persistente - SVP, indiferent de numarul, natura sau gravitatea leziunilor".


Cat ar insemna practic un punct traumatic? Daca Parlamentul aproba aceasta forma a proiectului, valoarea unui punct traumatic va fi egala cu dublul salariului de baza minim brut pe tara, care incepand cu 1 mai 2016 va fi de 2500 de lei (in conditiile in care Guvernul a stabilit ca salariul minim brut pe luna va fi de 1250 lei de la 1 mai 2016).

Pentru cea mai grava stare in care poate ajunge victima unui accident auto, respectiv - starea vegetativa persistenta - SVP - proiectul propune ca unei astfel de victime sa i se poata acorda maxim 200 de puncte traumatice. Aceasta inseamna ca o astfel de victima ar putea obtine maxim 500.000 de lei (peste 100.000 de euro).

  • Ce spun asiguratorii: valoarea despagubirilor pentru vatamari corporale si deces a crescut cu 2000% in perioada 2007-2014


Propunerea asiguratorilor care apare in noul proiect de lege RCA poate fi modificata in Parlament, avand la baza inclusiv un studiu stiintific realizat pentru UNSAR (Uniunea Asiguratorilor si reasiguratorilor din Romania) de catre Societatea de Medicina Legala din Romania (SMLR) - (vezi infograficul UNSAR atasat).

Acest studiu a stabilit ca maximul despagubirii pentru vatamarea corporala cea mai grava, respectiv pentru Starea Vegetativa Persistenta (SVP) sa fie un numar de 200 Puncte traumatice (PT).

UNSAR a facut si o analiza privind cele mai mari despagubiri acordate in tari UE pentru vatamari grave (SVP), raportate la PIB-ul pe cap de locuitor si castil mediu lunar.


Potrivit acestei analize (vezi detalii in infograficul atasat), In Germania, cea mai mare despagubire acordata pentru vatamari grave a fost de 500.000 de euro, in Marea Britanie - de 412.000 euro, in Austria - de 300.000 euro, in Elvetia - 190.000 euro, in Slovacia - 90.000 euro (cu mentiunea ca in instantele din Slovacia se pot acorda sume de maxim 135.000 de euro).

Asiguratorii mai subliniaza in analiza lor ca "jurisprudenta din Romania arata ca in medie pe SVP sunt acordate sume mai mari ce pot ajunge la un aproximativ 100-200.000 de euro" si ca 'jurisprudenta romaneasca indica un nivel de acordare a despagubirilor de aproximativ 3 ori mai mare fata de practica europeana, raportat la venituri'.

Propunerea asiguratorilor a fost ca pentru a se pastra un raport corect intre Punctul traumatic calculat si practica romaneasca, valoarea Punctului traumatic sa corespunda cu doua salarii minime brute.

Potrivit UNSAR, valoarea despagibirilor pentru vatamari corporale si deces a crescut cu 2000% in perioada 2007-2014 pana la peste 470 milioane de lei.

Alte prevederi care apar in noul proiect de lege RCA: Compensarea directa intre asiguratori

O alta prevedere importanta este introducerea compensarii directe intre asiguratorii RCA, astfel:

"Art. 23. - Prevederi generale
(1) In urma compensarii directe, asiguratorul RCA al persoanei prejudiate recupereaza contravaloarea daunei de la asiguratorul RCA al persoanei vinovate de producerea prejudiciului.
(2) Compensarea directa este aplicabila la indeplinirea cumulativa a urmatoarelor conditii:
a) accidentele auto se produc pe teritoriul Romaniei;
b) vehiculele implicate in accidentele auto sunt inmatriculate/inregistrate in Romania;
c) prejudiciile sunt produse exclusiv vehiculelor;
d) ambele vehicule implicate in accidentul auto au asigurare RCA valabila la data evenimentului;
e) prejudiciile exclud vatamarile corporale.
(3) Procedura compensarii directe se stabileste prin conventii multilaterale incheiate intre asiguratorii RCA.
(4) Prevederile alin. (1) - (3) nu afecteaza dreptul persoanei prejudiciate in urma unui accident auto produs de un vehicul asigurat RCA de a exercita actiunea directa pentru recuperarea prejudiciului produs impotriva asiguratorului RCA al persoanei vinovate de producerea accidentului auto.


  • Polita RCA se va putea incheia si pentru o perioada de o luna


O alta noutate este cea referitoare la durata politei RCA, astfel:

Art. 4. - Incheierea contractului RCA
(1) Contractul RCA se incheie pe o perioada de la o luna la 12 luni, multiplu de o luna, in functie de optiunea asiguratului.
(2) Prin exceptie de la prevederile alin. (1), contractul RCA se poate incheia pe o perioada mai mica de o luna in urmatoarele situatii:
a) pentru vehiculele inmatriculate/inregistrate in alte state membre pentru care se solicita asigurarea in vederea importului in Romania, pe o perioada de maximum 30 de zile de la data dobandirii proprietatii, dovedita cu documente justificative;
b) pentru vehiculele destinate exportului, pe o perioada de maximum 30 de zile;
c) pentru vehiculele care se autorizeaza provizoriu pentru circulatie, pe perioade de 30 de zile, dar cumulat nu mai mult de 90 de zile.

  • Polita RCA va putea fi suspendata


O alta noutate vizeaza posibilitatea de suspendare a politei RCA, astfel:

"Art. 5. (6) Contractul RCA poate fi suspendat la cererea asiguratului care a incheiat un contract RCA pe perioada suspendarii dreptului de circulatie al vehiculului conform prevederilor legale sau pe perioada imobilizarii vehiculului; in situatia producerii riscului pe perioada suspendarii contractului RCA, asiguratorul este obligat la plata despagubirii, acesta avand drept de regres impotriva persoanei vinovate de producerea accidentului; procedura suspendarii se stabileste prin reglementari comune ale Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Transporturilor si A.S.F".

  • BAAR va prelua functiile Fondului de Protectie al Victimelor Strazii


Alta propunere importanta a proiectului RCA vizeaza absorbtia Fondului de Protectie al Victimelor Strazii de catre Biroul national Carte Verde (BAAR), astfel:

"Art. 34 (3) In termen de 6 luni de la data intrarii in vigoare a prezentei legi, BAAR va prelua intregul patrimoniu al Fondului de Protectie al Victimelor Strazii si se va reorganiza in conformitate cu prevederile prezentei legi.
(4) Fondul national de protectie, ca structura proprie a BAAR, se va constitui din Fondul comun Carte Verde detinut si administrat de BAAR si din 95% din disponibilul care va fi preluat de la Fondul de Protectie al Victimelor Strazii; diferenta de 5% din disponibilul respectiv va fi utilizat pentru cheltuielile de functionare ale BAAR.
(5) De la data preluarii patrimoniului de catre BAAR, Fondul de Protectie al Victimelor Strazii se va dizolva".

Economie.hotnews.ro

Blog RCA » Din presa » RCA, schimbari fundamentale: polite valabile o luna, despagubiri mult mai mici pentru victime, posibilitatea compensarii directe intre asiguratori

Nu ai timp?

Vrei o oferta personalizata de RCA?

Lasa-ne telefonul tau si te sunam imediat!

De 12 ani - RCA

ce trebuie sa faci dupa un accident - 24 RCA

RCA Ieftin 2018